Min side Kundeservice Bli medlem

Evanghelia după Lucifer

Autorul bestsellerurilor internaționale CAPĂTUL CERCULUI și PAZNICII LEGĂMÂNTULUI În 1970, Silvana, fiica lui Giovanni Nobile, profesor de teologie la Vatican, este răpită din ordinul unei secte religioase și încuiată într-un sicriu. Dacă Nobile nu le predă un pergament vechi de mii de ani, numit Manuscrisul lui Lucifer, răpitorii amenință că o vor lăsa pe Silvana în coșciug până la moarte. Patruzeci de ani mai târziu, arheologul Bjørn Beltø descoperă ceea ce pare să fie un fragment din misteriosul manuscris și se trezește din nou ținta unor atacuri inexplicabile. Singura cale de a scăpa de urmăritori este să dezlege taina manuscrisului și să aducă la lumină un secret uluitor, păzit cu strășnicie de mai bine de patru milenii. „Scriu cărțile pe care mi-ar plăcea să le citesc – cărți care mă intrigă, mă entuziasmează, mă provoacă, mă învață lucruri noi, dar și cărți care mă sperie...“ Tom Egeland „Manuscrisele străvechi, miturile din jurul lor și impactul pe care l-au avut asupra omenirii ar părea de interes numai pentru erudiți, dar în mâinile lui Egeland iau foc ca praful de pușcă.“ Dagsavisen „Romanul creează suspans nu numai la suprafața evenimentelor, ci și în adâncime, prin viziunea tulburătoare pe care o propune asupra îngerilor, a demonilor, a lui Dumnezeu și a Satanei.“ Aftenposten

Les mer

95,-
E-bok
Tilgjengelig umiddelbart etter kjøp

Logg inn for å se din bonus

Detaljer

Forlag
Distributed By PublishDrive
Språk
Engelsk
Sider
435
ISBN
9786067830019
Utgivelsesår
2016
Serie
Strada Fictiunii

Medlemmers vurdering

Bøker som ligner på Evanghelia după Lucifer:

666

Tom Egeland
Innbundet 
349,- 399,-

Se flere

Logg inn

Ikke medlem ennå? Registrer deg her

Glemt medlemsnummer/passord?

Handlekurv